Un mexican are cel mai mare penis din lume. Acesta măsoară 48 de centimetri

Cel mai mare penis de balenă, Cartea Recordurilor: Top 6 animale cu cel mai lung organ genital din lume

Conținutul

    Falcon a decis, totuşi, să accepte o propunere ce implică penisul său care măsoară 34, 3 centimetri în erecţie. Singura sa dorinţă a fost ca penisul să fie aşezat între membrul unui urs polar şi al unei balene.

    cel mai mare penis de balenă

    Ar fi o onoare să-mi fie expusă bărbăţia, cu speranţa că va fi aşezată între organul sexual al unui cel mai mare penis de balenă şi cel al unui urs polar Sper să nu fac geloase niciuna din aceste creaturi. Cel mai mic penis expus este cel al unui hamster, de doar 2 milimetri, până la unul de balenă, de aproape 2 metri.

    Un ghid turistic în vârstă de  95 de ani din Islanda, Pall Arason, a devenit primul bărbat al cărui penis şi scrot au fost conservate după moartea sa, înşi expuse într-un recipient din sticlă.

    cel mai mare penis de balenă

    Sigurdsson a apreciat pentru o altă publicaţie americană că Falcon este deţinătorul unui organ sexual impresionant. Falcon este popular în întreaga lume pentru penisul său mai mare decât ce este considerat normal şi va fi un exponat ideal pentru când va sosi momentul, un exemplar care merită să fie păstrat pentru generaţiile viitoare, a adăugat acesta.

    Momentan lucrează ca blogger, iar în viitor visează să scrie un scenariu de film şi să joace într-o producţie cinematografică.

    cel mai mare penis de balenă

    În anulFalcon a trecut printr-o întâmplare amuzantă din cauza penisului său care este considerat cel mai mare din lume. A fost oprit de o patrulă de poliţie în timp ce se afla în San Francisco, după ce organele de control au observat că avea o umflătură suspectă în pantaloni.

    cel mai mare penis de balenă

    S-a dovedit, bineînţeles, că nu era vorba despre o armă de foc, aşa cum au crezut poliţiştii îngrijoraţi. Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: citeste totul despre:.

    cel mai mare penis de balenă